„Prăbuşirea Casei Usher este povestea unei existenţe tragice, găsită dincolo de graniţele normalităţii, surprinsă într-o ciudată şi tristă însingurare, supusă alienaţiei. O operă fantastică, dacă nu fantasmagorică. Ai grijă de tine, ascultătorule, nu o asculta seara târziu, pentru că toată noaptea nu vei mai închide un ochi...   „Prăbuşirea Casei Usher este una dintre cele mai ecranizate bucăţi literare - în orice caz cea care a tentat cel mai mult cineaştii - dintre toate povestirile lui Poe... Există cel puţin o duzină de ecranizări, cea mai impresionantă rămînînd cea mai veche (din 1928), cea a francezului Jean Epstein, scenarizată de regizor împreună cu Luis Buñuel şi filmată de un operator pe nume Georges Lucas (!). Cinefilii români au putut-o (re)vedea în 2008, la Festivalul Transilvania, într-o proiecţie în aer liber cu acompaniamentul live al ansamblului Einuiea (filmul fiind, desigur, mut). La drept vorbind, atmosfera povestirii se pretează cel mai bine unei versiuni mut-expresioniste, alb-negru, cu puţinele dialoguri ilustrate prin inserturi. În acelaşi an (unul extrem de fertil pentru capodopere, atunci realizîndu-se cîteva titluri care au marcat o dată în istoria cinematografului - cum ar fi Vîntul lui Sjostrom,  Patimile Ioanei d'Arc al lui Dreyer şi Cîinele andaluz al lui Buñuel şi Dali), americanii Watson & Webber încercau o versiune la fel de expresionistă, dar scurtă, fără inserturi şi plasată în anii ‘20, ce poate fi văzută pe YouTube.
În 1949 un regizor uitat (a făcut doar trei filme), britanic cu nume rusesc (Ivan Barnett), a realizat - se pare - cea mai fidelă adaptare a povestirii lui Poe (pe care a şi produs-o).
Americanul Roger Corman avea să înceapă - la rîndul său - mai multe ecranizări după texte de Poe, printre care aceasta (prima, din 1960), cu inegalabilul Vincent Price în rolul lui Roderick Usher. Filmul (în culori) a fost un succes de public şi de critică, relansînd - practic - carierele amîndurora şi consacrîndu-l pe Corman ca un maestru absolut al filmului de groază.
Între mai multe versiuni pentru televiziune şi altele pentru marele ecran (cea mai recentă datînd din 2008) se detaşează singura animaţie de pînă acum, datorată marelui cineast ceh Jan Svankmajer. Datează din 1980, durează numai 15 minute şi este rodul întîlnirii pe masa de disecţie numită ecran a imaginaţiei gotice a lui Poe şi a celei suprarealiste a lui Svankmajer.   (Alex. Leo Şerban)
Durată: 57 de minute

Galerie